Prea multul ascundea lipsuri

Am crescut lângă o mamă care voia să facă bine. Prea bine. Prea multă iubire (după măsura ei), prea multă iubire până când devenea intruzivă, prea mult și iar prea mult, mai degrabă ca o încercare de a-și repara propriul interior decât ca un răspuns coerent și real la nevoile mele.

Acest prea mult este foarte greu de numit, pentru că este învăluit într-un văl de vinovăție: „Pentru tine fac asta, pentru tine mă sacrific, ca să nu-ți lipsească nimic”, și așa mai departe. În acest prea mult, nu există un loc adevărat pentru mine, pentru nevoile, dorințele și sentimentele mele. Îți imaginezi să dezamăgești pe cineva care se sacrifică pentru tine și să-i spui că nu de asta ai nevoie?

În această nevoie de a face prea bine, în acest sacrificiu de sine, în grija pentru ceilalți dusă la extrem, se pot ascunde o mare fragilitate interioară, lipsa iubirii de sine, o feminitate reprimată, emoții și ele reprimate și, mai ales, o nevoie personală de reparare.

Era greu să comunic cu ea. Totul era din vina mea. Cererile mele o distrugeau. „O să mă distrugi”, îmi spunea când ne certam. Cred că trăia sub o asemenea presiune de a face bine, poate chiar cu o teamă profundă că nu era la înălțime, încât cea mai mică cerere era percepută ca o punere la îndoială.

Spun asta, dar adevărul este că, de fiecare dată când îi spuneam ceva bunicii, era același teatru: „Dacă ați ști măcar prin ce am trecut...” Adică războiul, foametea, pierderile. Ca și cum orice cerere din prezent se lovea de o suferință din trecut.

Trăiam într-o angoasă permanentă și dublă. Ceea ce simțeam, ceea ce îmi spunea furia mea, era neapărat greșit sau rău. Apoi exista și cealaltă idee: eram responsabilă pentru mama mea. Văzusem deja acest mecanism funcționând între ea și propria ei mamă.

Apoi, în acest duo mamă-fiică pe care îl formam, aveam și eu un rol. De fapt, mai multe roluri: partenerul, prietena, cea care sprijină, cea care ascultă. Sunt mecanisme care se instalează aproape automat și atât de repede, încât nici nu vedem momentul în care ne urcăm în autobuzul greșit.

Iar cireașa de pe tort era sentimentul că îi eram datoare. Pentru tot. Chiar și pentru viața mea. Tot ce făcea era pus sub semnul lui: „O fac pentru tine.”

Mama mea a trăit multe lipsuri. Mai ales lipsuri afective.

Propria ei mamă și-a pierdut mama foarte devreme și a crescut cu o mamă vitregă care nu îi oferea prea multă iubire. Această mamă vitregă purta și ea o poveste extrem de grea: un viol colectiv comis de soldați, apoi un avort clandestin care s-a sfârșit rău.

Apoi era tatăl ei, tatăl mamei mele, puțin prezent fizic, dar, mai ales, complet absent emoțional. Așa cum povestea adesea: „Nu m-a luat niciodată în brațe.” Și toate acestea într-un sistem sovietic marcat de izolare, lipsuri și frică.

Mult timp, am fost atât de învăluită în această vinovăție, în această responsabilitate și în sentimentul că totul depindea de mine, încât nu aveam nici resursele interioare, nici pe cele exterioare pentru a vedea ce se ascundea în spate. Povestea ei, poveștile lor, ale mamei și bunicii mele, erau atât de mari, atât de importante, atât de pline de durere și suferință, încât eu, lipsurile, dorințele și nevoile mele nu aveam nici loc, nici dreptul de a exista.

În acel: „Uită-te la tot ce a făcut mama ta pentru tine, mică nerecunoscătoare și obraznică”, nu exista nici măcar un strop de spațiu în care să mă pot exprima.

Prea multul ascundea lipsuri. Lipsuri adevărate. Lipsuri care, uneori, strivesc rațiunea și conștiința. Aceste lipsuri erau o foame devoratoare, o foame care devorează mintea.

Apoi, scriind această reflecție, mi-am dat seama că este o suferință mult mai răspândită, mult mai generală. O lipsă care nu este întâmpinată, recunoscută, oprită sau transformată se transmite dintr-o generație în alta. Este o muncă de lungă durată, dar esențială pentru a trăi mai bine cu noi înșine și cu ceilalți.

Conversația continuă.

Mă găsiți și pe Instagram sau îmi puteți scrie.

Instagram · @maria.liebermann
marialiebermann03@gmail.com

© 2026 Liebe Maria · Vă mulțumesc că ați trecut pe aici.