O iluzie

Un fragment de jurnal despre griji, iluziile care ne protejează și întâlnirea, uneori dureroasă, dintre așteptările noastre și realitate.

9/9/20263 min citit

Ok, deci am decis sa scriu la calculator, nu gaseam caiet care imi place, care imi placea era prea scump, si apoi nui cel mai ecologic sa scrii caiete intregi care pina la urma le tot pui la gunoi. Nu are nici un sens ce spun.

Cum nu are nici un mare sens acest scris care nu ma duce mai departe de portile casei mele, caci da eu nu es din casa. Stau la umbra cum sa-r spune si tinjesc. Dupa cine exact tinjesc, eu nu stiu.

Hmm, mincinoas-o, tu stii dar nu asumi,cum nu ai asumat niciodata responsabilitatea actelor tale. E usor sa fugi, sa pui vina pe altii, sa spui ca nu stii, ca nu-ti sa aratat, ca nu ti-a mers, ca ‘tii facut’, usor nu ? si parca ‘puf’ rugsacul din spate este deodata mai usor.

Rugzacul cu care mergeai la scoala plin de carti si rechizite, plin de griji si de ginduri, dar rugsac frumos cumparat de ‘al de Marusica’ rugsac din piele compus dintr-o multime de bucati colorate cusute intre ele. Era greu rugsacul, prea greu simt si acum tensiunea care imi crea in umar. Era greu rugsacul sau eu eram intepinita si incordata de griji si ginduri, de griji si ginduri ?

Aceste griji si ginduri au existat mereu, parca mas fi déjà nascut cu ele, precum ma-s fi nascut déjà cu acel rugsac. Griji si ginduri atit de adinci atit de lipite de piele caci macar nu-ti mai aduci aminte de unde sa inceput, care este radacina.

As vrea sa pot sa le spal, sa stau in cada, ore, in cada cu lapte cald si cu miere, si niste flori pentru a mi spala pata de pe piele.Chiar si sa o speli, cum sa speli ceva ce este in pielea ta, curge in singele tau, constituie elemente de constructie a membranei tale ?oare e posibil sa spal ? oare se spala acele griji si ginduri care sunt la insati compozitia coloanei tale vertebrale ?

Nustiu ce este posibil, nus medic in inginerie moleculara, dar macar ce as dori sa cunosc radacinele, sa cunosc radacinile acestor griji si ginduri, si poate, poate atunci sa incerc sa ma imprietenesc cu ele, si sa gasim o maniera de a trai impreuna in acest templu, corp-minte.

Nui despre a scoate, taia, omori, vindeca si uita, dar mai degraba a trai cu asta, chiar daca « asta » e o sursa de griji si ginduri este si o sursa de exigenta, inteligenta, chestionare continua, corectitudine, ambitie, dechidere si curiozitate. Nimica nu este bun sau rau, rau sau bun, totul e o intrebare de perspectiva. Cum spun francezii’ a chose prêt, le malheur est bon’ . Si eu cred ca asa este, sunt intim convinsa de acest lucru. Doar ca uneori il uitam, nustiu de ce.

Noi ne imaginam un scenariu dupa niste criterii socio-culturale, si cu putin condiment din filme, atit de tare il visam ca ni se pare realitate. Aceata realitate imaginara, aceasta iluzie, e ca un cintec pentru a adormi bebelusii in bratele mamei, te leagana, e calduta si confortabila si cite putin te adoarme.

Intr-un oarecare sens, noi singuri ne cintam un cintec de leagan si apoi ne adormin intr-un vis, intr-o iluzie de un scenariu care noi ne-am creat. Doar ca noi crestem, devenim adulti independenti si cu scopori uriase, ne credem adulti in sensul plin al cuvintului, numai ca deseori suntem leganati de iluzia unui bebelus. Si tot ce nu intra in cadrul acestei iluzii noi aruncam, respingem, dar si creem toate circumstantele posibile si imposibile, de maniera cel mai des inconstieta pentru a mentine la orice pret, Iluzia.

De ce suntem atit de agatati la acea Iluzie ? fiinca ne simtim bine in ea, e cald si confortabil, si ca ne ajuta sa nu vedem o realitate care la momentul creatiei iluziei era dificil de acceptat. Recapitulez, creem o iluzie (salvatoare) intr-un moment dificil, pentru a ne proteja de o realiate complicat de acceptat la acel moment.

Acea iluzie, scrie, impulseaza un scenariu, scenariu de viata, cum trebuie sa fie pentru a realiza iluzia, pentru a atinge iluzia, a trai-o. Si tot ce nu intra in acel scenariu de viata e exlus, pus sub tol/covor, aruncat, taiat, scenariu trebuie sa si urmeze cursa.

De fiecare data cind scenariu este confruntat la realitate, exista o coliziune, intre ceea ce este si ceea ce noi dorim sa fie. Ne doare, fugim, ne ascundem si putem vina pe altii, dar de foarte putin ori ne intrebam « ce trebuie eu sa vad/inteleg din asta »

E greu, e greu de facut asta in practica de asezat toate elementele cap in cap si de vazut ca este o disonnata intre realitate si iluzie. De gasit cauza acestei iluzii, cauza acestei iluzii si de vorbit cu ea, de inteleles, de ce eu miam creat aceasta iluzie, o iluzie. Iluzie.

Conversația continuă.

Mă găsiți și pe Instagram sau îmi puteți scrie.

Instagram · @maria.liebermann
marialiebermann03@gmail.com