Mă dezbrac

Un poem despre a lăsa în urmă hainele și rolurile, pentru a face loc primăverii.

10/3/20261 min citit

Mă dezbrac
Îmi las rochiile, uniformele pe jos
Așa cum copacii își lasă frunzele toamna
Le las, vreau să putrezească și să se transforme în energie pentru primăvară.

Aceste rochii, aceste cămăși, aceste costume
Făcute să mă strângă, să mă închidă în roluri care nu sunt ale mele
Aceste rochii care m-au strâns în talie până când nu mai puteam respira
Până când nu mai puteam inspira viața

Aceste rochii pe care mi le-ai lăsat moștenire
Aceste rochii pe care mi le-ai cumpărat
Aceste rochii pe care mi le-ai impus
Aceste rochii, aceste roluri, aceste…

De ce mi-ai făcut asta?
De ce mi-ați făcut asta?
Pentru că și tu, la rândul tău, te-ai sufocat
Și totuși, mi-ai lăsat aceste rochii,
Să le port, la rândul meu…

Îmi place toamna, culorile ei, mirosurile ei
Frunzele, banca, grădinile
Grădina Luxembourg
Cândva, am lăsat multe lacrimi acolo
Astăzi, nu mai sunt lacrimi
Doar rochii, doar roluri de lăsat să putrezească.

Și apoi, primăvara.

Conversația continuă.

Mă găsiți și pe Instagram sau îmi puteți scrie.

Instagram · @maria.liebermann
marialiebermann03@gmail.com