Furie, te ascult

Suntem învățați adesea să ne liniștim furia. Mai rar, să o ascultăm. O reflecție despre această emoție pe cât de temută, pe atât de esențială.

6/11/20262 min citit

M-am săturat de acest discurs pseudo-pozitiv, spiritual sau chiar religios:

„Privește partea bună a lucrurilor.”
„Fii recunoscător.”
„Trebuie să te bucuri de viață.”
„Nu te mai concentra pe ce nu merge.”
„Fii pozitiv.”

Pentru mine, dus la extrem, acest discurs deschide ușa abuzului, fizic sau psihic, manipulării, intruziunii și, uneori, chiar celor mai toxice personalități.

Atenție, nu susțin gândirea negativă, identificarea cu emoțiile noastre sau agitația emoțională permanentă. Dar există o nuanță.

De foarte mică, s-a încercat să fiu ruptă de furia mea. De fiecare dată când simțeam ceva, de fiecare dată când percepeam că o limită era încălcată, că ceva nu era în regulă, trebuia să tac.

De ce? Nu știu exact. Probabil pentru că mamei mele îi era foarte teamă să piardă legăturile cu cei din jur. Așa că se sacrifica pe sine și își sacrifica nevoile. Iar acest fel de a funcționa mi l-a transmis, cu bunăvoință, și mie.

Când mă înfuriam pentru că era prea mult, eu deveneam problema. Așa că, mult timp, am oscilat între reprimare, tensiune, tăcere, explozie, exprimare și apoi vinovăție. Da, nu a fost întotdeauna ușor.

Vestea bună este că, și atunci când suntem rupți de această emoție importantă, care constituie, după mine, unul dintre fundamentele sănătății noastre mintale, este posibil să restabilim comunicarea cu ea. Nimic nu este pierdut.

Furia este acolo pentru a ne proteja. Pentru a avea grijă de noi. Pentru a ne semnala că cineva pătrunde pe teritoriul nostru, fizic sau psihic.

Dar dacă această emoție este atât de importantă, de ce ne rupem de ea? Cred că, adesea, din teamă. Teama de a pierde legătura. Teama de a dezamăgi. Teama de a lăsa o impresie proastă. Teama de a fi respinși. Cu siguranță există și alte motive.

Pericolul este că, făcând asta, ajungem să ne pierdem pe noi înșine. Ne pierdem busola interioară. Sistemul de alarmă. Capacitatea de a recunoaște relațiile dezechilibrate, personalitățile manipulatoare, șefii toxici, persoanele instabile emoțional sau, pur și simplu, relațiile care ne golesc încet de energie.

Apoi mai este ceva. Dacă lumea merge înainte, este și pentru că unii oameni au avut curajul să se înfurie. Nu oricum. Nu distrugând totul în calea lor. Ci folosind această energie pentru a spune nu, pentru a pune limite și pentru a face loc unui echilibru mai drept.

Poate că furia nu este problema. Poate că problema începe atunci când încetăm să o ascultăm.

Conversația continuă.

Mă găsiți și pe Instagram sau îmi puteți scrie.

Instagram · @maria.liebermann
marialiebermann03@gmail.com